Two Doors' Blog

Exista usi care se deschid in afara si altele care se deschid inauntru. Oamenii de asemenea. (G. Cesbron)


3 comentarii

Vijelie in minister

Primisem astazi un comentariu de la o persoana care era surprinsa ca exista olimpici care asculta manele (am scris despre asta aici) si mi-am amintit de o stire pe care am citit-o de curand. Era vorba de implicarea Ministerului Tineretului si Sportului intr-un concert tinut de Salam si Vijelie. Da, manelistii aia atat de ascultati si de apreciati incat au ajuns sa fie luati drept modele in viata.

imageConcertul asta, intitulat “Saint Tropez”, va avea loc in cadrul “Proiectului Național Cultural Artă contra Drog”. Deja lucrurile se bat in cap: cum canta niste manelisti in cadrul unui proiect care contine “cultural” si “artă” in titlu? Dar ceea ce este cel mai tare e ca unul dintre cei doi “artisti” era acuzat, in urma cu ceva vreme, ca se drogheaza. Plus ca se stie clar ca astia doi sunt interlopi. Si nici nu-i greu sa iti dai seama de asta, avand in vedere ca o spun chiar ei, in jegurile alea de manele… Pardon, in operele lor de arta!

Cum s-a luat hotararea de a-i chema pe astia doi sa cante?! Simplu: s-a facut un sondaj si ei au iesit favoriti. Pai bine, mai ministrul tineretului si sportului, dar totusi, tu nu ai niciun cuvant de spus in legatura cu chestia asta? Nu de alta, dar mi se pare total nepotrivit sa chemi doi manelisti, dintre care unul drogat, sa tina un concert care isi propune sa promoveze ARTA si sa combata dependenta de DROGURI. Nici nu stiu cine e ministrul si deja mi se pare idiot…

Caut mai multe despre porcaria asta si dau de cuvintele academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici care vine si ne lamureste: „Scopul proiectului este promovarea artei şi a evenimentelor artistice ca o modalitate benefică de petrecere a timpului liber, dar mai ales ca o alternativă de viaţă sănătoasă”. Ahaaa! Intr-adevar… Manelele sunt cel mai eficient mijloc de promovare a artei!

Pai daca s-a ajuns in situatia asta, de ce ne mai miram noi ca sunt si olimpici care asculta manele? Ce?! Ei nu sunt tot oameni?! Ne-o spun guvernantii, ne-o spun academicienii: “Va vrem manelisti!”. Numai noi, astia inculti si needucati, nu ii ascultam si o tinem pe a noastra…


Scrie un comentariu

Manuscrisul gasit la Accra

image

Am terminat, de curand, de citit primul volum din “Sub dom” de Stephen King si, vrand sa iau o pauza intre volume, am ales sa citesc “Manuscrisul gasit la Accra” de Paulo Coelho si chiar mi-a priit. Vazusem cartea de prin aprilie prin librarii si mi s-a parut interesanta descrierea ei, iar cu operele lui Coelho am luat contact cand aveam 12 ani si am citit “Alchimistul”.

Vreau sa spun de la inceput ca “Manuscrisul gasit la Accra” nu a fost asa cum ma asteptam sa fie dupa ce am citit criticile de pe supracoperta, ci mult mai buna. Ma asteptam la o actiune ce are la baza teme istorice, dar in carte nu este vorba despre asta.

Actiunea este plasata in Ierusalim, pe data de 14 iunie 1099, inaintea unei lupte mari si reda discursul pe care un filosof poreclit Coptul il tine in fata cruciatilor. Doar ca acesta nu le vorbeste despre lupta ce va avea loc in curand, ci despre invatamintele desprinse de el in timpul vietii, si invitandu-i pe participanti sa isi noteze sau sa retina tot ceea ce le spune, pentru ca spusele lui sa ramana si dupa sute de ani de la disparitia sa. Se pare ca cei ce au fost acolo l-au ascultat pe Copt cu atentie, asa cum i-a rugat, deoarece cuvintele lui au ajuns astazi si la noi.

“Vom vorbi asadar despre viata noastra de zi cu zi , despre greutatile pe care am fost nevoiti sa le infruntam”, spune Coelho. “Doar asta va avea cautare in viitor, pentru ca nu cred ca se vor schimba multe lucruri în urmatorii o mie de ani”. Ei bine, chiar asa este. Desi au trecut aproape o mie de ani din ziua in care Coptul le-a vorbit cruciatilor, raspunsurile lui sunt actuale si pot fi luate cu usurinte drept pilde.

Chiar daca discursul Coptului este unul bazat pe credinta in Dumnezeu, nu ocoleste adevarul, nu incearca sa dea explicatii haotice, lipsite de sens, doar cu scopul de a indoctrina si acorda intrebarilor puse de cruciati, atentia pe care o merita. Filosoful le raspunde la intrebarile despre dragoste, sex, victorie, pierdere, teama, loialitate, cai de urmat si singuratate, iar scopul sau nu este de a reproduce invataturile Bibliei, asa cum, probabil, ar face vreun fanatic. Nu incepe cu platitudini si cu explicatii de genul: “oamenii mor pentru ca au gresit si acum ii bate Dumnezeu”. Discursul sau mediteaza asupra principiilor umane si asupra adevaratelor valori.

Dupa cum scrie si Época, „<<Manuscrisul gasit la Accra>> nu este o carte care sa se citeasca pe nerasuflate. Paginile trebuie parcurse pe indelete, iar cartea – pastrata mereu aproape, caci ii va dezvalui de fiecare data celui ce o deschide un nou inteles”. Nu conteaza ca este o carte subtirica, de 190 de pagini. Asta nu are nicio relevanta. Valoarea cartii este incomensurabila, in primul rand fiindca atinge teme filosofice intr-o maniera extraordinara, iar in al doilea rand pentru ca se muleaza pe sufletul cititorului, dandu-i acestuia raspunsurile pe care le cauta de atata timp. Eu, cel putin, asta am simtit: cuvintele Coptului erau cele pe care le cautam, cele de care aveam nevoie acum; daca o voi reciti maine, imi va da alte raspunsuri, pentru ca acum am alte intrebari. Si asta pentru ca opera este scrisa in asa fel incat poate fi interpretata in functie de vointa cititorului. Poate fi privita ca o carte bazata pe iubire sau ca una bazata pe viata, dar indiferent cum alegi sa o privesti, gasesti lumina in cuvintele filosofului.

Cartea nu impresioneaza prin personaje numeroase si complexe sau prin cine stie ce intamplari, ci prin cuvinte. Coptul este suficient pentru ceea ce vrea sa reprezinte cartea. Este genul de carte pe care o poti lasa la capului patului si dupa ce o termini, iar seara, cand o vezi, sa o deschizi la intamplare si sa citesti cateva pagini. Doar cateva. Este de ajuns pentru a te face sa te simti mai bine si sa iti creeze o stare mai buna.

Cateva citate selectate din carte:
- “Cel mai rau nu este sa cazi, ci sa ramai cazut la pamant.”
- “Cicatricile vorbesc mai tare decat taisul sabiei care le-a facut.”
- “Fara singuratate, Iubirea nu va ramane mult timp langa tine, pentru ca are nevoie de odihna, ca sa poata calatori prin ceruri si sa se arate sub alte forme.”
- “In singuratate, ei vor descoperi iubirea care ar fi putut sa ramana neobservata. In singuratate, vor intelege si vor respecta iubirea care a plecat. In singuratate. Vor putea hotari daca merita sa se roage ca ea sa se intoarca, sau daca vor trebui sa-si ingaduie unul celuilalt sa-si urmeze calea.”
- “Rutina ucide inainte de vreme.”
- “Nu renunta. De obicei, ultima cheie din manunchi este cea care deschide usa.”


2 comentarii

Cum a fost la olimpiada

M-am intors inca de vineri de la ONSJ, dar nu m-am agitat sa scriu un articol despre asta. In mare parte pentru ca am venit extrem de obosit, dar si pentru ca am venit cu un oarecare “sictir existential” si, cateva zile, nu am avut chef de nimic si am fost apatic total.

Nu vreau sa intru in detalii despre cum a fost olimpiada asta, ca nu prea are sens si, in plus de asta, mi se pare destul de delicat subiectul. Totusi, daca ar fi sa zic pe scurt: cazarea a fost destul de nasoala (camere mici si murdare, cu pereti plini de mazgalituri si de urechelnite, tantari, paianjeni si alte gadiganii). Mancarea cam lasa, si ea, de dorit. Subiectele au fost normale dar, dupa cum ma asteptam, nu mi-a prea ajuns timpul ca sa si rezolv pe ciorna si sa transcriu pe foaia de concurs, asa ca am pierdut vreo 20 de puncte. Plus inca 15 pierdute la practica la chimie din cauza cerintei prost formulate, plus alte omisiuni cauzate de neatentie si de oboseala, ajung pe la 39 de puncte pierdute aiurea. In schimb, lotul judetean, in frunte cu profesorul nostru insotitor, a fost mai mult decat ok, localnicii si organizatorii la fel, si asta a echilibrat oarecum balanta.

Ce mi s-a parut cel mai urat si mai nepotrivit pentru o olimpiada nationala a fost petrecerea de dupa cina festiva, la care s-au pus numai si numai manele. Noroc ca pe la 12 seara a venit Politia si au dat stingerea. Si ceea ce m-a surprins si mai tare a fost ca multi dintre participanti nu erau deloc deranjati de manele, ci dansau pe acolo de zor.

In fine. Cam atat cu nationala de stiinte si cu nationalele, in general, pe anul asta. Iau si eu, in sfarsit, vacanta si scap pe moment de agitatia cu concursurile.


Un comentariu

Despre oameni, jocuri si intamplari

Sunt momente in care intalnesti, in circumstante neasteptate, persoane care ajung sa conteze in viata ta. Totul e spontan si, pe moment, nu iti dai seama ca persoana pe care tocmai ai cunoscut-o are sa iti devina unul dintre cei mai buni prieteni.

Cine s-ar fi gandit ca voi cunoaste doi dintre ei datorita dependentei mele de jocurile pe calculator? Nu credeam ca o sa ajung sa folosesc “datorita” in loc de “din cauza” atunci cand vorbesc despre dependenta, dar e vorba de o dependenta buna, ca sa o numesc asa :-)

Ma refer la doua persoane cu totul si cu totul aparte, de care ma simt incredibil de atasat, desi nu le-am vazut niciodata, ci doar am corespondat cu ele pe messenger; pe el l-am cunoscut pe SAMP, pe ea pe Grepolis. Deci vorbim despre doi oameni minunati si doua jocuri de care am fost dependent. Initial voiam sa scriu un articol doar despre cele doua jocuri, dar acum, ca am inceput sa scriu, imi vine sa scriu mai mult despre ei doi. Si de ce nu?! In fond, prietenia este atat de frumoasa…

Daca ar fi sa vorbesc numai despre jocurile de care ziceam mai sus, as obtine un articol banal, pentru ca nu as avea prea multe de zis. SA:MP este versiunea multiplayer a jocului GTA San Andreas, iar Grepolisul este un joc in browser. De primul am fost dependent vreo cinci ani de zile. In fiecare an, vara de vara, imi petreceam cel putin 5h pe zi jucandu-ma. A fost destul de popular vreo trei ani de la aparitie, dar acum e invechit, iar serverul pe care stateam serile pana la 2 dimineata, plimbandu-ma cu masina prin desert si ascultand muzica country de pe posturile de radio-in-game mai are doar cate cinci jucatori conectati. Pe vremuri ajungea la 300. Jucatori erau destui, dar majoritatea erau semi-analfabeti si nu aveai ce discuta cu ei. Pe Grepolis nu e chiar asa. De asta am fost dependent numai vreo sapte luni. Aici chiar ca era plin de idioti, iar calitatea jocului este indoielnica, fiind un joc de browser. Singurul lucru bun pe care pot sa il spun despre jocul asta e ca releva, intr-un fel, calitatea si caracterul oamenilor. In rest, nu cred ca as avea ceva de zis… Inca ma mir cum am putut fi dependent de un joc ca asta. Dar atunci cand ma gandesc la persoanele cunoscute cu aceste ocazii, simt ca merita fiecare secunda petrecuta pe joc si as fi dispus sa pierd inca pe atat timp pentru asa ceva.

Dar daca ar fi sa ma raportez la oameni, as putea umple muuuulte randuri. Chiar de curand discutam cu una dintre persoanele respective despre succesiunea de evenimente ciudate care au dus ca noi sa ne cunoastem si sa ne imprietenim. Ma intreba daca mai stiu ce am vorbit la inceput si am zis ca imi amintesc vag, desi stiam clar tot ce am discutat. Am facut asta pentru ca imi face o enorma placere sa reiau momentele alea si ma bucura si mai tare sa vad ca isi aminteste de acele prime conversatii. E uimitor cum te poti apropia de o persoana pe care o cunosti de cateva luni si cum ai senzatia ca o cunosti de o viata. E frumos sa te uiti in urma, prin conversatii, si sa te bucuri de fiecare cuvant pe care l-ai spus, gandindu-te ca prin acele cuvinte te-ai imprietenit cu o persoana deosebita.

Ce joc acum?! In linii mari, tot SA:MP, cu un foarte bun prieten, pe care il cunosc de cand eram in clasa a IV-a si cu care ma distrez in fiecare vara si nu numai… In rest, mai joc Battlefield 3, GTA IV, Bioshock Infinite si astept sa apara GTA V.


31 comentarii

Cum se face scoala in America…

Ieri am avut o conversatie foarte interesanta despre sistemul invatamantului din America cu fiica nasilor mei, care s-a nascut acolo si tocmai a terminat clasa a sasea. Am avut ce discuta!

De posibilitatea de a “sari” peste clase la o anumita materie, si ca acolo fiecare merge la cursuri la materiile pe care le alege EL auzisem de pe net, dar nu imi era prea clar, asa ca m-am gandit sa intreb ca sa ma lamuresc cum sta treaba.

Treaba sta cam asa: daca un elev este suficient de avansat la o anumita materie, atunci el poate sari peste un an scolar la acea  materie. Ea facea matematica de clasa  a noua, deci cu doi ani in fata, si engleza de a clasa a opta.

Exista materii obligatorii si materii facultative: la inceputul anului scolar, directorul iti arata o lista cu materiile obligatorii (matematica, stiinta, engleza, sport etc), iar tu, pe langa alea, poti alege alte materii pe care vrei sa le urmezi, precum caligrafie, fotografie, muzica. Plus ca sunt tot felul de ateliere, care se fac after-school: de exemplu, ea facea ceramica de 8 ani.

Cursurile dureaza 55 de minute, iar pauzele sunt de cate 5 minute (cu exceptia celei de masa), timp in care elevii fug la dulapioarele de pe hol ca sa isi ia cartile si se duc la urmatorul curs. Acolo nu merge profesorul la clasa, ci vin copiii in sala destinata fiecarei materii.

Din curiozitate, am intrebat daca ii place biologia si, de acolo, am ajuns sa vorbim despre cum decurg respectivele ore si despre disectii. CUM?! Disectii din clasa a sasea?! Nu! Disectii din clasa a treia. Am ramas uimit cand am auzit ca ei faceau disectii pe ochi de oaie in clasa a treia si ca in a cincea le-au dat, pe grupe, plamani de oaie si inima atasata, iar ei trebuiau sa o detaseze si sa le puna plamanilor o pompa, cu scopul de a evidentia cum se umfla acestia in timpul respiratiei. Chestiile astea la noi se fac in a X-a, daca nu ma insel.

Pentru ca stia ca urmeaza sa ma duc la Olimpiada Nationala de Stiinte pentru Juniori, m-a intrebat ce presupune asta. I-am explicat si, dupa aceea, mi-a spus ca si ea a fost la o olimpiada de stiinte, doar ca nu la fel ca cea la care ma duc eu. Zicea ca lor le-a dat, pe grupe, task sa faca un elicopter care sa poata zbura, faza care iar m-a dat pe spate. In clasa a sasea sa construiesti un elicopter de dimensiuni relativ mari care sa poata zbura?! Cred ca ar fi o provocare grea si pentru un elev de liceu de la noi, pentru ca la noi nu se pune accent pe practica.

Cred ca am omis cateva lucruri, dar ideea principala reiese oricum: sisteme total diferite, oameni total diferiti. Proba?! Se ia un copil care a terminat clasa a VI-a la noi, il intrebi ce face el la scoala si compari cu unul de aceeasi varsta din SUA.


Un comentariu

L(-)o to(t) aranjat

Aflu si eu acum, de pe blogurile pe care le urmaresc, ca s-a castigat premiul cel mare la loto. Citesc de doua ori si ma uit la data, ca sa ma asigur ca nu e vreun articol mai vechi. Nu de alta, dar mai patesc chestii de-astea.

Numere-loto-20-octombrie-2011Dupa ce m-am convins ca e cat se poate de recenta stirea, ma intreb de ce mi se pare ciudat si imi dau seama imediat: toata saptamana trecuta s-a discutat la Romania TV despre loterie si se dezbateau sansele de a castiga la loto. Din start nu am inteles ce i-a apucat pe aia tam-nesam sa faca reportaj cu fostii castigatori la Loto, sa urle ca aia de la agentie nu vor ca romanii sa ia premiul cel mare si sa se apuce sa dea telefoane ca sa le raspunda si lor cineva la intrebarea saptamanii: DE CE NU SE CASTIGA LA LOTO?

Pai cum naiba sa nu ma mir cand o saptamana intreaga premiul cel mare de la 6/49, care nu a mai fost castigat de ‘nspe mii de ani, a fost subiect de discutie si acum cineva castiga acel premiu? Imi pare o coincidenta mult prea mare, iar datele pe care le-am obtinut acum, dand o cautare rapida pe Google, confirma asta: probabilitatea de a castiga premiul este de 1/14 MILIOANE.

Concluzia mi se pare evidenta: si chestia asta cu loteria este o ABUREALA (majoritatea lucrurilor din tara asta sunt abureli, de la Evaluarea Nationala si BAC, pana la Loteria Romana). Sa ma ierte cine crede ca gresesc si sa joace in continuare, cu incredere, la loto, ca nu-i aranjat… Nu, nu!


Scrie un comentariu

ARTmania reloaded

Ura! Mi-am luat bilete la ARTmania! Ce este ARTmania?! Un festival de muzica rock aflat la a opta editie. Se desfasoara, ca in fiecare an, la Sibiu si reuneste atat trupe internationale celebre cat si trupe autohtone. Asadar, la scurt timp dupa ce ma intorc de la Zalau, de la Olimpiada Nationala de Stiinte pentru Juniori, iau si eu, in sfarsit, vacanta si ma duc la ARTmania.

image

Prima data cand am participat la acest festival a fost in 2008. Atunci am prins doar o parte din concertul celor de la Tiamat si intregul concert al trupei Lacrimosa. Daca ma gandesc bine, chiar acest eveniment m-a facut sa devin un iubitor al rockului.

Imi amintesc ca, dupa concertul Lacrimosa, am mers sa imi cumpar ceva de macare si stateam la coada cu mai multi rockeri. Eu micut, abia terminasem clasa a V-a, ma pierdeam printre ei…Si, la un moment dat, unul, de vreo 30 de ani, mi-a spus ca e super ca parintii ma lasa la astfel de concerte, ca pe el nu il lasa ai lui nici acum. Oricum, pe tot timpul concertului m-am simtit protejat de ei. Au tinut cont ca acolo era un copil (de altfel singurul asa mic!) si m-au lasat sa ajung pana in fata, sa ii vad pe Anne si pe Tilo. :-)

Si daca va intrebati cu cine am fost atunci, da, am fost cu parintii si cu niste prieteni de-ai lor, ca eu nu am vrut sa raman la bunici.

Regret ca, din motive independente de vointa mea, nu am putut sa merg anii trecuti la Nightwish…

Ei bine, anul asta am vrut neaparat sa merg la ARTmania deoarece concerteaza doua dintre trupele mele preferate: Within Temptation si Lacrimosa, de care aminteam cateva randuri mai sus; si multe alte trupe pe care as vrea sa le ascult live, precum Amaranthe, Haggard, Xandria, Alternosfera. In august am ocazia si abia astept! Cu siguranta voi scrie un articol si despre festival.

Acum am gasit si un playlist pe homepage-ul festivalului:


Scrie un comentariu

Bacu’ dracu’!

Voiam sa scriu zilele astea, de cand cu scandalul de la liceul Dimitrie Bolintineanu din Bucuresti, un articol despre Bacalaureatul de anul acesta, dar am tot stat in dubii, ca si asa sunt destule articole pe tema asta. Pana la urma m-am gandit sa scriu…

Luni dimineata, cand am deschis televizorul, pe toate posturile de stiri scria mare NEWS ALERT: FRAUDA LA BAC si se difuzau imagini cu niste profesori urcati in autocare de zici ca erau excursionisti. De fapt, cred ca toti ati vazut la televizor circul ala cu profesoarele prinse cu spaga in sutiene, ca sa ii lase pe elevi sa copieze si sa le scrie rezolvarile pe ciorna. Toata minunatia asta cica ar fi inceput de cativa ani (cineva mi-a spus ca stie caz concret inca din anii ’80), dar abia acum s-a luat o masura impotriva. Ce sa zic? Mai bine mai tarziu, decat niciodata. Nu inteleg cum se poate ca an de an sa se intample lucruri de genul asta si nimeni sa nu faca nimic dar, oricum, nu este singurul loc din tara unde se practica furtul la nivel de examen national, ci mai sunt multe altele, printre care si o scoala din orasul meu, unde se copiaza de o gramada de timp la Evaluarile Nationale; toata lumea stie, nimeni nu spune nimic decat pe la colturi. Cert este ca elevii de nota 6 sau 7, intra pe primele locuri la licee bune si apoi sunt revoltati ca profesorii le dau note mici si sunt prea exigenti. Eh, dar si cu notele asta e o intreaga poveste! Putini mai sunt profesorii care au curajul sa le dea elevilor notele pe care le merita cu adevarat, sa ii lase corigenti sau repetenti, pentru ca, dupa parerea mea, macar 10% din multe clase ar merita sa repete anul… Sau, si mai bine, cei 7 ani de acasa. :-)

In orice caz, anul asta se pare ca nu le-a mai mers celor de la Bolintineanu si cred ca nu o sa le mai mearga multa vreme de acum incolo. Multa lume e isterizata din cauza situatiei: cum si-au permis sa ii perchezitioneze pe copiii lor?! Ba bine le-a facut. Si si mai bine ar fi facut daca i-ar fi luat pe parintii lor si i-ar fi dus la audieri, ca doar ei au dat spaga. Bine, si chestia cu perchezitionatul a fost… ca la noi: elevi perchezitionati in timp ce erau la toaleta. Nu stiu zau ce reactie as fi avut daca ar venit unul sa ma controleze in timp ce eram la baie.

Si, ca dupa orice scandal de proportii cat de cat mari, au iesit la iveala lucruri noi, ca filmarile cu directoarea liceului, Costica Varzaru, dezbracand niste baieti de clasa a XII-a la banchet, si stenogramele convorbirilor dintre elevi si dirigintii lor. Plus ca au mai fost si fazele alea penibile cu politistul care i-a zis unui baiat banuit ca ar fi copiat: “Jura-te pe ma-ta ca n-ai dat bani!” si cu parintii care erau pregatiti sa dea in judecata Politia pentru abuz, deoarece “copiii lor au fost molestati”. Super tare! Bine ca nu o acuza si pe tanti Costica ca le-a molestat baietii la banchet. Pacat ca nu mai traieste Caragiale… Ar fi avut ce scrie!

Dar, pe langa fazele astea penibile, cred ca toata minunatia asta a prins bine: poate li se mai face si altora frica si revenim la decenta si corectitudinea pe care ar trebui sa le avem. Indiferent cum va fi, va mai dura muuuult pana cand se va ajunge la o oarecare normalitate. Eu unul nu sunt optimist deloc…

Spun si eu ca cei de la Morometii: “Romania, trezeste-te! Sunt atatea de facut si te-ai ratacit!”


Scrie un comentariu

Enoriasii si Evaluarea Nationala

Programul contestatiilor in cadrul Evaluarii Nationale 2013 prelungit in urma unei cereri a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea

OMG! Initial credeam ca citesc un banc sau  din Timesnewroman, dar nu, articolul e cat se poate de real. Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Romania a cerut Ministerului Educatiei Nationale sa prelungeasca programul contestatiilor pana la ora 22, cu doua ore mai mult decat era prevazut initial, deoarece “enoriasii sai respecta ziua de sambata ca pe una de repaus si de sarbatoare religioasa si nu pot intreprinde nici un fel de alte activitati laice, pana la apusul soarelui”. Cred ca nu am citit de mult o stire care sa mi se para la fel de stupida.

Eu inteleg ca trebuie acordate sanse egale fiecarui elev, dar sa schimbi programul pentru o tara intreaga la cererea unei comunitati relativ mici mi se pare exagerat. La noi se pare ca orice comunitate, oricat ar fi ea de mica, are drepturi depline, cu exceptia celei care chiar ar trebui sa le aiba. De exemplu, profesorii. Si pentru ei este zi de sambata, ba mai mult, zi de sarbatoare (Sf. Petru si Pavel), si pe chestia asta nu cred ca ii plateste nimeni mai mult ca stau pana la ora 22 sa corecteze lucrarile enoriasilor. De fapt, cred ca nu ii plateste nimeni suficient de mult nici pentru intreaga activitate, salariile fiind cum sunt…

Povestea asta seamana destul de tare cu cea de anul trecut de la Evaluarea Nationala cand, la limba romana, in urma plangerilor unui grup de parinti extreme de revoltati, s-a ajuns la concluzia ca o propozitie subordonata poate fi si subiectiva si predicativa si, daca mai aveau inca o zi la dispozitie, cred ca reuseau sa “demonstreze” ca era si atributiva. Genial…

Sunt curios cum o sa fie peste cativa ani. Se vor forma “comunitati” de 15-20 de persoane care vor cere prelungirea programului de contestatii pe durata a trei zile, ca ei nu ies weekendurile sau in preajma Apocalipsei din casa? Li se vor cere supermarketurilor sa tina sambata deschis pana la 12 noaptea ca sa aiba timp si enoriasii sa isi faca cumparaturile? Cred ca orice e posibil.


Scrie un comentariu

Monstrul din prag

Revin cu o noua recenzie, de data aceasta a primei povestiri din volumul “Monstrul din prag” scris de H. P. Lovecraft (puteti face rost de varianta electronica de aici).
Auzisem de Lovecraft din romanul autobiografic al lui Stephen King intitulat “Misterul regelui: Despre scris” (unde il numeste pe Lovecraft <<cel mai mare practicant al povestirii horror clasice al secolului 20>>), insa abia acum am luat contact cu o opera de-a lui. Scriitorul e pur si simplu genial, iar faptul ca s-a nascut in anul 1890 m-a facut sa ma intreb cum ar fi fost daca ar fi trait mai mult, nu numai 47 de ani.

 The Art of Francesco Francavilla - HP Lovecraft
Imi pare rau ca nu l-am descoperit mai devreme, ca sigur as fi epuizat si celelalte ebookuri traduse in limba romana disponibile pe internet. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Cert este ca acum a devenit un reper in materie de literatura horror pentru mine… si nu numai. Lovecraft este cel care a rafinat literatura de groaza, creand astfel un subgen al acestui tip de fictiune, literatura de groaza lovecraftiana, care pune accentul pe teama de necunoscut si pe fragilitatea vietii obisnuite, care este, de fapt, o “carapace pe o realitate straina si abstracta”.
Povestirea despre care am ales sa scriu in acest articol este cea mai intinsa din volum si, in opinia mea, si cea mai valoroasa. Ea expune cazul lui Charles Dexter Ward (acesta fiind si titlul povestirii), un pasionat de genealogie, arheologie si alchimie, urmarind pas-cu-pas evolutia acestuia si incercand sa dea o explicatie decaderii bruste prin care trece.
Pe masura ce cazul Charles Dexter Ward este investigat, cercetatorii ajung la concluzia ca pricina decaderii lui Charles este descoperirea relatiei de rudenie dintre el si un fost practicant al magiei negre, aceasta fiind cea care l-a schimbat radical si care a avut o finalitate atat de tragica.
In urma descoperirii inrudirii cu Joseph Curwen, Charles incepe sa calce pe urmele strabunului sau, vizitand tot mai des cimitire, dezgropand cadavre, urmand ritualurile inventate de insusi Joseph, ba mai mult, infatisarea sa transformandu-se pana ce ajunge absolut identica cu cea a lui Curwen.
Atunci cand tatal baiatului si Willet, doctorul familiei, descopera ca toate acele fapte ce socasera orasenii si ii determinasera sa se fereasca de casa familiei Ward (lumini tasnind deasupra casei, incantantii strigate de o voce extreme de puternica, mirosuri insuportabile) erau, de fapt, pricina unei posedari demonice ce il transformasera pe Charles in unealta strabunului sau intors pentru a-si continua riturile incepute cu zeci de ani in urma, se dovedeste a fi mult prea tarziu ca baiatul sa mai poata fi salvat.
Misterele neelucidate, abordarea magiei negre, a ocultismului si a alchimiei si peisajele gotice de inceput de secol XX descrise cu lux de amanunte contureaza o atmosfera cat se poate de sumbra, specifice doar unei povesti horror adevarate.

Fara indoiala ca nazaririle noastre nocturne nu sunt ― cele mai multe ― decat reflexe plapande si imaginare ale celor intamplate in starea de trezie – H. P. Lovecraft – Dincolo de zidul somnului

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 404 other followers